Încălcarea condițiilor contractuale

Litigiile privind contractele reprezintă un domeniu important al dreptului civil, în care pot apărea dispute între părțile implicate într-un contract în legătură cu îndeplinirea obligațiilor contractuale, interpretarea clauzelor contractuale, încetarea sau rezilierea contractului, daunele sau alte aspecte legate de contract.

Lupașcu Law Office a asistat numeroase persoane fizice și juridice în litigii complexe ce au vizat probleme de răspundere civilă contractuală.

Se întâmplă în mod frecvent ca relația de business cu partenerii contractuali să întâmpine anumite dificultăți sau să se blocheze în mod complet, chiar cu consecința ruperii relațiilor contractuale.

Acest lucru se poate datora fie din cauza reglementării lacunare a cadrului contractual, fie din cauza comportamentului abuziv al cocontractantului.

În funcție de tipul contractului, disputele de natură contractuală dintre părți pot conduce la blocarea fluxului de producție, imposibilitatea aprovizionării cu materii prime, imposibilitatea onorării comenzilor sau lucrărilor la timp, lipsa lichidităților, etc.

În materia răspunderii civile contractuale regula este că creditorul are dreptul la excutarea, integrală, exactă și la timp a obligațiilor contractuale, în caz contrar putând utiliza remedii precum executarea silită în natură, executarea silită prin echivalent sau chiar rezilierea/rezoluțiunea contractului.

În mod suplimentar, creditorul are dreptul și la repararea integrală a prejudiciului produs prin neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale.

Experiența noastră domeniul litigiilor contractuale permite oferirea unei game largi de servicii, inclusiv:

  • Evaluarea contractelor: Vă putem ajuta ajuta să evaluați contractele înainte de a le semna, pentru a vă asigura că acestea protejează interesele dumneavoastră și sunt în conformitate cu legea.
  • Negocieri și medieri: Vă putem reprezenta în negocierile cu cealaltă parte a contractului, în vederea ajungerii la soluții amiabile și evitării litigiilor costisitoare. De asemenea, putem facilita medieri pentru a ajunge la un acord într-un mod eficient și echitabil.
  • Litigii privind contractele: Vă putem reprezenta în instanță în cazurile de litigii privind contractele, atât în calitate de reclamant, cât și de pârât. Vom pregăti și susține în fața instanței toate argumentele legale și faptele relevante în sprijinul cazului dumneavoastră.
  • Interpretarea contractelor: Vă potem oferi asistență în interpretarea clauzelor contractuale și în stabilirea intenției părților contractante, pentru a vă ajuta să înțelegeți drepturile și obligațiile dumneavoastră conform contractului.
  • Rezilierea contractelor: Vă putem ajuta în cazurile de reziliere sau încetare a contractelor, asigurându-mă că aceasta se realizează în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
  • Recuperarea daunelor: Vă potem reprezenta în cazurile de recuperare a daunelor în urma încălcării clauzelor contractuale, inclusiv calcularea și evaluarea daunelor suferite și obținerea compensației adecvate.