Tot mai mulți proprietari se confruntă cu situații în care vecinii ridică diverse construcții fără a respecta legea: anexe, garaje, mansardări sau chiar case întregi construite fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor urbanistice.

Pe lângă disconfortul vizual, astfel de lucrări pot afecta siguranța imobilelor învecinate, pot bloca accesul la lumină naturală sau pot încălca limitele de proprietate.

În aceste cazuri, legea îți oferă dreptul de a sesiza autoritățile și de a solicita oprirea sau chiar desființarea construcției ilegale. În continuare, îți explicăm ce pași trebuie să urmezi pentru a reclama o construcție ilegală, ce instituții sunt competente și ce șanse reale ai să îți protejezi proprietatea.

  1. Când este considerată o construcție ilegală ?

Există o varietate de situații în care o construcție poate fi considerată că nu respectă prevederile legale. Cele mai frecvente cazuri de construcții ilegale sunt acelea care nu respectă prevederile planului urbanistic aprobat pentru zona respectivă sau prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor.

În concret, o construcție este ilegală dacă nu respectă:

  • regimul maxim de înălțime;
  • distanța față de limita de proprietate sau față de aliniament;
  • procentul de ocupare a terenului (POT – raportul dintre amprenta la sol și suprafața parcelei) sau coeficientul de ocupare a terenului (CUT – raportul dintre suprafața construită desfășurată a clădirii și suprafața parcelei)
  • prevederile privind numărul minim de parcaje;
  • nu se încadrează în funcțiunea zonei (ex: construirea unei clădiri cu activitate industrială într-o zonă rezidențială);
  • afectează însorirea imobilelor vecine;
  1. Unde pot sesiza executarea construcției ilegale ?

În situația în care se edifică o construcție ilegală lângă proprietatea ta și nu vrei să te adresezi direct instanței de judecată, cea mai bună variantă este să formulezi o sesizare către inspectoratul  în construcții din circumscripția locului unde se execută lucrările.

Reprezentanții inspectoratului în construcții au obligația de a verifica legalitatea certificatului de urbanism și a autorizației de construire și de a vă transmite un răspuns în scris cu privire la aspectele constatate.

În situația în care construcția este executată fără autorizație sau cu depășirea limitelor autorizației de construire, poți formula o sesizare către primărie sau către poliția locală.

Organele de control pot aplica sancțiuni contravenționale și pot dispune măsura încetarea lucrărilor sau chiar demolarea acestora.

  1. Unde poți verifica conținutul autorizației de construire

Conform art. 7 alin. (21) din Legea nr. 50/1991 „Autorizaţia de construire şi anexele acesteia au caracter public şi se pun la dispoziţia publicului spre informare pe pagina proprie de internet a autorităţii administraţiei publice emitente sau prin afişare la sediul acesteia, după caz”

Listele privind autorizațiile de construire emise vor conţine obligatoriu următoarele informaţii/documente extrase din documentaţia tehnică:

  1. a) numărul autorizaţiei de construire/desfiinţare şi data emiterii acesteia;
  2. b) indicatorii urbanistici (procent de ocupare a terenului şi coeficient de utilizare a terenului);
  3. c) regimul de înălţime şi retragerile construcţiei de la limitele de proprietate;
  4. d) planul de situaţie;
  5. e) toate faţadele;

Deși nu întotdeauna toate aceste informații sunt publicate, autoritățile locale sunt obligate să permisă fiecărei persoane interesate consultarea documentației autorizației de construire la sediul primăriei.

  1. Contestarea autorizației de construire în instanță

În situația în care Primăria a emis o autorizație de construire în mod nelegal, atunci ai dreptul să soliciți instanței de contencios administrativ și fiscal anularea acesteia.

Înainte de a te adresa instanței, dispozițiile Legii nr. 554/2004 impun obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, în sensul formulării unei plângeri prin care trebuie solicitat instituției emitente a autorizației de construire revocarea acesteia.

Foarte important de menționat este că termenul pentru formularea plângerii este de 30 de zile de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de conținutul  autorizației.

Dacă în termen de 30 de zile emitentul autorizației nu soluționează plângerea ori răspunsul este nefavorabil, atunci poate fi introdusă cererea de chemare în judecată.

  1. Suspendarea autorizației de construire

Formularea cererii de anulare a autorizației de construire nu are efect suspensiv de executare, deci nu va întrerupe lucrările construire nelegal.

Pentru întreruperea lucrărilor va fi necesară formularea unei alte cereri adresată instanței, prin care să se solicite suspendarea efectelor autorizației de construire.

Procedura de suspendare este una urgentă, iar pentru soluționarea acesteia instanța va verifica două condiții;

  • existența unui caz bine întemeiat;
  • necesitatea prevenirii unei pagube iminente;

Suspendarea autorizației de construire se poate dispune doar pentru motive de nelegalitate flagrantă, care pot fi stabilite prin o cercetare sumară a cauzei.

În procedura suspendării nu pot fi valorificare motive de nelegalitate pentru a căror constatare ar fi necesare verificări complexe, precum administrarea unei probe cu expertiza.

O construcție ilegală lângă proprietatea ta nu este doar o sursă de disconfort, ci poate afecta direct siguranța, valoarea și liniștea casei tale. Legea îți oferă instrumente clare pentru a opri aceste abuzuri, însă este important să acționezi rapid și documentat. De la sesizarea primăriei și a Inspectoratului de Stat în Construcții, până la deschiderea unui proces civil, fiecare pas contează pentru a-ți proteja drepturile.

Dacă te confrunți cu o astfel de situație și nu știi de unde să începi, echipa Lupașcu Law te poate ajuta să formulezi reclamația și să îți reprezinți interesele în fața autorităților și a instanței.

Contactează-ne astăzi pentru o consultație și află care sunt pașii concreți pentru a opri construcția ilegală din vecinătatea ta.

Privacy Preference Center