Află cum stabilește instanța cuantumul despăgubirilor pentru lucrări executate neconform și ce probe sunt necesare pentru a obține daune.

În domeniul construcțiilor, una dintre cele mai frecvente surse de conflict între beneficiar și constructor o reprezintă executarea defectuoasă a lucrărilor. De la finisaje realizate necorespunzător până la vicii ascunse care afectează structura sau funcționalitatea clădirii, efectele pot fi costisitoare și frustrante. În astfel de cazuri, beneficiarul are dreptul să solicite despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, însă cuantumul acestor daune nu este stabilit arbitrar, ci pe baza unor principii juridice clare.

Ce înseamnă „lucrări executate neconform” din punct de vedere juridic

Într-un contract de antrepriză, constructorul are obligația legală de a executa lucrarea conform proiectului tehnic și normativelor tehnice. Când aceste obligații nu sunt respectate, vorbim despre executarea necorespunzătoare a lucrării, fapt care atrage răspunderea contractuală a constructorului.

Defectele pot fi calificate:

  1. Vicii aparente – vizibile la recepția lucrării și care pot fi descoperite fără pregătire de specialitate (ex.: finisaje inegale, tencuială desprinsă);
  2. Vicii ascunse – care apar ulterior, după predare și care nu putea fi descoperite la momentul recepției/predării decât în urma unor verificări specializate (ex.: infiltrații, fisuri, probleme structurale);
  3. Neîndeplinirea obligațiilor de calitate sau întârzierea lucrărilor, care generează pierderi suplimentare pentru beneficiar.

Ce despăgubiri poate obține beneficiarul

Atunci când constructorul nu își respectă obligațiile, beneficiarul are dreptul să solicite în instanță daune materiale și, în anumite cazuri, daune morale.

  1. Daune materiale

Aceste daune acoperă prejudiciul economic suferit de benediciar și pot consta în:

  1. costurile remedierii lucrărilor defectuoase;
  2. diminuarea valorii construcției;
  3. cheltuielile făcute pentru locuință temporară sau alte pierderi indirecte;
  1. Daune morale

Instanța poate acorda daune morale atunci când lucrările executate neconform au provocat este o suferință psihică, emoțională. Totuși, aceste sume sunt acordate doar în situații excepționale.

  1. Penalități contractuale

Dacă în contractul de antrepriză sunt prevăzute penalități pentru întârziere sau neconformitate, acestea se pot cumula cu daunele materiale și morale.

Cum stabilește instanța cuantumul despăgubirilor

Determinarea despăgubirilor se face pe baza probelor administrate în dosar, iar cea mai importantă probă este expertiza tehnică judiciară.

  1. Expertiza tehnică

Expertul stabilește:

  • lucrările executare neconform;
  • cauzele acestora (execuție necorespunzătoare, materiale neconforme etc.);
  • costul real al lucrărilor de remediere.

Raportul de expertiză este, în majoritatea cazurilor, temeiul principal pentru stabilirea daunelor materiale.

  1. Contractul și documentația tehnică

Acestea definesc standardele de calitate și obligațiile constructorului. Lipsa contractului scris îngreunează dovada pretențiilor, dar nu o face imposibilă.

  1. Alte probe relevante
  • facturi și devize de lucrări;
  • fotografii și corespondență cu constructorul;
  • rapoarte de constatare tehnică extrajudiciară.

Toate contribuie la determinarea exactă a valorii prejudiciului real.

Principiile aplicate de instanță în evaluarea daunelor

Instanța ține cont de câteva principii fundamentale:

  • Principiul reparării integrale a prejudiciului – despăgubirile trebuie să readucă beneficiarul în situația în care s-ar fi aflat dacă lucrarea era corect executată;
  • Echitatea și proporționalitatea – cuantumul daunelor trebuie să reflecte strict prejudiciul suferit, fără îmbogățire nejustificată;
  • Previzibilitatea prejudiciului – se acordă doar daunele pe care constructorul le putea anticipa la data contractului, cu excepția cazului în care prejudiciul a fost cauzat cu intenție sau culpă gravă;

Recomandări practice pentru beneficiari:

  1. Solicită o expertiză tehnică extrajudiciară pentru a documenta defectele sau formulează o cerere de asigurare de probe –       procesul cu constructorul va avea o durată destul de lungă. Efectuarea unei expertize extrajudiciare sau asigurarea de probe îți va permite să constați defecțiunile și să poți continua lucrările cu un alt constructor;
  2. Păstrează toate dovezile – facturile, mesajele, fotografiile, devizele și orice alte documente întocmite în relația cu constuctorul constituie mijloace de probă care pot utile pentru a demonstra lucrările neconforme;
  3. Adresează o notificare constructorului prin care spliciți remedierea lucrărilor în termen rezonabil, iar în caz contrar reziliează contractul
  4. Dacă refuză, apelează la instanță printr-o acțiune în despăgubiri;

Dacă te confrunți cu o astfel de situație și nu știi de unde să începi, echipa Lupașcu Law te poate ajuta să formulezi reclamația și să îți reprezinți interesele în fața constructorului  și a instanței. Contactează-ne la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro ori la nr. de telefon 0740.233.104 pentru o consultație și află care sunt pașii concreți pentru obține despăbubirile care ți se cuvin.

Privacy Preference Center