Noi propuneri de modificare a Codului fiscal. Află care sunt măsurile fiscale propuse și cum te pot afecta

După ce în anul 2022 Codul fiscal a suferit o serie de modificări substanțiale prin intrarea în vigoarea a OG nr. 16/2022, autoritățile pregătesc o nouă surpriză în materie fiscală antreprenorilor, businessurilor și contribuabililor în general.
Recent, în spațiul public a fost lansat un proiect de Ordonanță de Guvern ce conține aproximativ 60 de pagini cu propuneri de modificări, ce vine cu noutăți majore în toate capitolele Codului fiscal.
Proiectul de Ordonanță de Guvern aduce ample modificări cu privire la taxa pe valoare adăugată, impozitul pe profit și condițiile de aplicare a impozitului pe venitul microîntreprinderilor. Totodată, proiectul de act normativ urmărește și o eliminare a unor facilități fiscale acordate anumitor categorii de contribuabili.
Iată care sunt principalele propuneri de modificări ale Codului Fiscal, care ar putea intra in vigoare etapizat, în lunile septembrie și octombrie 2023.

1. MICROÎNTREPRINDERI

După ce prin modificările intrate în vigoare în anul 2022 s-a urmărit restrângerea sferei de aplicare a acestui impozit, noile propuneri de modificare limitează și mai mult companiile care pot să aplice acest impozit.
Principalele modificări propuse în materia impozitului pe venitul microîntreprinderilor vizează:

  • limitarea deținerii a cel mult unei microîntreprinderi, cu o participație directă sau indirectă mai mare de 25% din capitalul social;
  • plata unui impozit de 3% pentru microîntreprinderile care depășesc cifra de afaceri de 300.000 lei sau care desfășoară activitate în anumite domenii precum IT, asistență medicală, baruri, etc;
  • trecerea la impozit profit în situația în care rentabilitatea microîntreprinderii este mai mare de 30%, calculată ca raport între profitul net și venituri totale;
  • plafon de 500.000 EUR se verifică luând în calcul veniturile acesteia, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate;.
  • impozitul pe trimestrul IV al anului se va plăti temporar anticipat;

2. IMPOZIT PE PROFIT

În materia impozitului pe profit se introduce o nouă noțiune, intitulată ajustorul fiscal. Ajustorul fiscal este o formulă complicată de calcul care se poate traduce în felul următor:

  • dacă se înregistrează profit în cuantum mai mic decât ajustorul fiscal, compania este obligată să plătească impozit la nivelul ajustorului;
  • dacă se înregistrează pierdere fiscală cumulată la sfârșitul trimestrului/anului, compania este obligată să plătească impozit la nivelul ajustorului;
  • dacă se înregistrează profit, dar ca urmare a recuperării pierderilor fiscale din anii precedenți, se înregistrează pierdere fiscală, compania este obligată să plătească impozit pe profit la nivelul ajustorului;

În materia impozitului pe profit modificările mai vizează, printre altele,:

    • eliminarea posibilității de deducere din impozitul pe profit a sponsorizărilor. Cheltuielile cu sponsorizarea vor fi considerate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, prin deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporție de 300%;
    • diminuarea de la 50% la 25% a cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizare, care nu sunt folosite exclusiv în scopul desfășurării activității economice;
    • se limitează deductibilitatea la 50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu social situat în clădiri de locuințe sau clădiri individuale de locuit, din zone rezidențiale, care nu este utilizat exclusiv în scopul activității economice;

2. IMPOZIT PE PROFIT

În materia impozitului pe profit se introduce o nouă noțiune, intitulată ajustorul fiscal. Ajustorul fiscal este o formulă complicată de calcul care se poate traduce în felul următor:

  • dacă se înregistrează profit în cuantum mai mic decât ajustorul fiscal, compania este obligată să plătească impozit la nivelul ajustorului;
  • dacă se înregistrează pierdere fiscală cumulată la sfârșitul trimestrului/anului, compania este obligată să plătească impozit la nivelul ajustorului;
  • dacă se înregistrează profit, dar ca urmare a recuperării pierderilor fiscale din anii precedenți, se înregistrează pierdere fiscală, compania este obligată să plătească impozit pe profit la nivelul ajustorului;

În materia impozitului pe profit modificările mai vizează, printre altele,:

    • eliminarea posibilității de deducere din impozitul pe profit a sponsorizărilor. Cheltuielile cu sponsorizarea vor fi considerate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, prin deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporție de 300%;
    • diminuarea de la 50% la 25% a cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizare, care nu sunt folosite exclusiv în scopul desfășurării activității economice;
    • se limitează deductibilitatea la 50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu social situat în clădiri de locuințe sau clădiri individuale de locuit, din zone rezidențiale, care nu este utilizat exclusiv în scopul activității economice;

3. MPOZITUL PE DIVIDENDE

După ce în 2022 cota de dividende a crescut de la 5% la 8%, prin proiectul de act normativ se urmărește majorarea impozitului pe dividende la cota de 10%.

4. VENITURILE DIN ALTE SURSE

În ceea ce privește taxarea veniturilor din alte surse care nu pot fi identificate, noile modificări prevăd o creștere a cotei de taxare de la 16 % la  50%.

5. PERSOANE FIZICE AUTORIZATE/ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE

În anul 2022 s-au stabilit noi plafoane în ceea ce privește CASS (contribuția la asigurări sociale de sănătate) datorată de PFA, respectiv la 3/12/24 salarii minime pe economie. Conform noilor modificări PFA-urile ar urma să plătească CASS neplafonat, la nivelul venitului brut realizat.

6. IMOBILIARE

În materie imobiliară, modificările fiscale vizează:

    • introducerea unui nou impozit anual pentru deținerea de imobile cu o valoare cumulată de peste 2,5 milioane de lei. Cota de impozit va fi de 1% și se aplică asupra diferenței dintre suma valorilor impozabile individuale și plafonul de 2,5 milioane lei;
    • tranzacțiile imobiliare vor fi taxate cu 3% pentru construcții + terenuri deținute peste 3 ani și 5% pentru construcție + terenuri deținute sub 3 ani;

7. SCUTIRI

    • venituri din salarii IT – scutirea pentru veniturile din salarii în industria IT va fi limitată la un singur angajator și se va aplica doar pentru  veniturile brute lunare de până la 10.000 de lei. Orice venit care depășește această sumă, se va impozita cu o cotă de 10%;
    • venituri din salarii în construcții și agroalimentar – se elimină scutirea de contribuția la sănătate (CASS) și cota redusă;
    • plafonul lunar pentru anumite beneficii netaxabile ale salariaților –  scade de la 33% la 20% . Plafonul vizează, printre altele, abonamentele sportive, abonamentele de sănătate sau contravaloarea serviciilor turistice. Pentru aceste beneficii nu se plătesc impozite și contribuții sociale;

8. TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ

În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, proiectul de act normativ prevede, printre altele:

    • eliminarea cotei reduse de TVA de 5%;
    • operațiunile la care se aplica cota de TVA de 5% vor fi taxate cu o cotă de 9% (ex. vânzarea de locuințe);
    • eliminarea cotei reduse de TVA pentru servicii de restaurant și catering;

Subliniem că toate modificările anterior menționate sunt la stadiul de proiect de Ordonanță de Guvern. Pentru a intra în vigoare, actul normativ trebuie introdus în dezbatere publică, adoptat de Guvernul României și publicat în Monitorul Oficial !!!

Lupașcu Law Office este un cabinet de avocatură situat în București, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică având o vastă experiență în interpretarea informațiilor complexe și identificarea de soluții adecvate pentru problemele legale cu care se confruntă clienții săi. Pentru mai multe informații putem fi contactați la numărul de telefon 0740.233.104, ori la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro.

by admin

Din 2024 facturile electronice devin obligatorii în relația B2B

Prin solicitarea adresată  în ianuarie 2022 Comisiei Europene, România a solicitat o autorizație pentru o măsură specială de derogare de la articolele, 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugate, în vederea instituirii facturării electronice obligatorii pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României.
În esență, art. 218 prevede că facturile pot fi emise atât în format material sau format electronic, iar art. 232 prevede că utilizarea facturilor electronice este condiționată de acceptul destinatarului facturii.

Conform Deciziei Consiliului UE nr. 1553/2023 publicată joi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

  • prin derogare de la articolul 218 din Directiva 2006/112/CE, România este autorizată să accepte numai facturi emise de persoane impozabile stabilite pe teritoriul României sub formă de documente sau mesaje în format electronic;
  • prin derogare de la articolul 232 din Directiva 2006/112/CE, România este autorizată să prevadă că utilizarea facturilor electronice emise de persoane impozabile stabilite pe teritoriul României nu face obiectul acceptării de către destinatarul stabilit pe teritoriul României;

În prezent sistemul de facturare e-Factura este obligatoriu doar pentru:

  • firmele din turism care acceptă vouchere de vacanță de la persoane fizice;
  • în relația B2B (business to business) pentru livrările de bunuri cu risc ridicat;
  • în relația B2G (business to government);

Prin derogarea obținută din partea Comisie Europene, de la 1 ianuarie 2024 România va putea  impune obligativitatea facturării electronice prin sistemul e-Factura pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite în România (B2B).
E-factura urmărește eficientizarea colectării impozitelor și taxelor și vizează în principal îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA și prevenirea/combaterea evaziunii fiscale.
Deși în prezent nu sunt prevăzute sancțiuni privind neîndeplinirea obligației de transmitere a facturilor în sistemul e-Factura și nici nu sunt prevăzute termene în acest sens, este de așteptat ca odată cu extinderea obligației de folosire a e-Factura autoritățile să instituie amenzi și termene specifice de îndeplinire a acestor obligații.

Lupașcu Law Office este un cabinet de avocatură situat în București, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică având o vastă experiență în interpretarea informațiilor complexe și identificarea de soluții adecvate pentru problemele legale cu care se confruntă clienții săi. Pentru mai multe informații putem fi contactați la numărul de telefon 0740.233.104, ori la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro.

by admin

Care sunt principalele modalități de încetare a contractelor ?

Fie că facem referire la persoane fizice sau la persoane juridice suntem adesea puși în situația semnării unor diverse tipuri de contracte, precum contracte de vânzare-cumpărare, donație, furnizare, locațiune, etc.
Semnarea unui contract naște o serie de drepturi și obligații în sarcina părților contractante, ce trebuie respectate pe toată durata contractuală, întrucât un contract se opune părților cu putere de lege.

Pe parcursul executării contactului pot avea loc schimbări ale împrejurărilor și condițiilor avute în vedere la momentul încheierii acestuia, care să facă continuarea contractului prejudiciabilă sau excesiv de oneroasă pentru una dintre părți.
Tocmai de aceea, încă de la momentul semnării, trebuie să cunoaștem care sunt principalele modalități de încetare a contractului.

Conform principiului libertății contractuale părțile sunt libere să încheie orice contracte doresc și să le determine în mod liber conținutul, inclusiv cu privire la cauzele de încetare a contractului.
În temeiul acestui principiu părțile pot reglementa cauze variate de încetare a contractelor, în funcție de interesul acestora,  de natura și de specificul fiecărui contract.
În continuare vom enumera care sunt în practică cele mai frecvent întâlnite cauze de încetare a contractelor.

1. Expirarea termenului contractual
Cele mai multe contracte sunt încheiate pentru o perioadă determinată de timp. Dacă anterior expirării duratei contractuale părțile nu agreează asupra prelungirii contractului, atunci acesta își încetează efectele la împlinirea termenului contractual.
De subliniat este că adesea în contracte se folosesc clauze care au ca efect prelungirea automată a duratei contractuale, în situația în care părțile nu își notifică intenția de încetare a contractului la expirarea termenului.

2. Rezilierea sau rezoluțiunea
Rezilierea și rezoluțiunea sunt remedii contractuale puse la îndemâna creditorului în cazul neexecutării în mod culpabil a obligațiilor contractuale de către cocontractant.
În situația în care una dintre părți nu își execută în mod culpabil obligațiile contractuale, cealaltă parte poate solicita rezilierea sau rezoluțiunea contractului și plata de daune pentru prejudiciul creat.
Rezoluțiunea este un remediu contractual aplicabil contractelor cu executare dintr-o dată (vânzare-cumpărare, donație, schimb, etc), în timp ce rezilierea este aplicabilă în cazul contractelor cu executare succesivă (locațiune, furnizare, prestare de servicii pe o durată de timp, etc.)
De subliniat este că nu orice neexecutare contractuală dă dreptul la rezoluțiune sau reziliere, ci doar o neexecutare care să aibă caracter determinat.
Trebuie precizat că rezoluțiunea și rezilierea sunt remedii contractuale puse la dispoziție creditorului obligației neexecutate, deci o parte nu își poate invoca propria culpa contractuală pentru a declara rezoluțiunea sau rezilierea contractului.
În principiu, înainte de declararea rezoluțiunii sau rezilierii creditorul are obligația de a notifica cocontractantul cu privire la neexecutarea obligației contractuale și să îi acorde un termen rezonabil de conformare.
Nu în ultimul rând, arătăm că rezoluțiunea sau rezilierea poate opera atât unilateral, printr-o notificare adresată părții aflate în culpă contractuală, cât și pe cale judiciară când este pronunțată de către instanța de judecată competentă.

3. Denunțarea unilaterală
Potrivit principiului simetriei actelor, dacă un contract ia naștere prin acordul părților, atunci acesta poate înceta tot prin aceeași modalitate.
Denunțarea unilaterală constituie o excepție de la acest principiu și reprezintă dreptul părții de a se dezice în mod voluntar de contract.
Contractul poate înceta prin denunțare unilaterală doar dacă acest drept a fost stipulat în mod expres în contract în favoarea uneia dintre părți sau dacă este recunoscut de lege.
Dreptul de denunțare a contractului poate fi condiționat de plata prealabilă a unei despăgubiri sau de executarea unei alte obligații.
Denunțarea unilaterală nu reprezintă o repunere a părților în situația anterioară, astfel încât nu va afecta drepturile și obligațiile contractuale executare până la data denunțării.
Având în vedere că denunțarea unilaterală reprezintă un mecanism care da dreptul părții de a se dezice oricând de un contract, trebuie acordată o atenție sporită acestor tipuri de clauze contractuale.

4. Pactele comisorii
Pactul comisoriu reprezintă o clauză contractuală prin care părțile stipulează în mod expres și limitativ obligațiile a căror neexecutare poate atrage chiar desființarea de plin drept a contractului, fără intervenția instanței de judecată și fără vreo notificare prealabilă.
Pactele comisorii urmăresc să stabilească în mod clar și fără echivoc obligațiile contractuale esențiale și să atenționeze părțile că încălcarea acestor obligații va atrage desființarea contractului.

5. Acordul părților
Reamintim că potrivit principiului simetriei actelor, contractele se încheie prin acordul părților și pot înceta tot prin aceeași modalitate.
Oricând înainte de expirarea duratei contractuale părțile își pot exprima acordul de voință în sensul încetării contractului.
Acordul de voință al părților privind încetarea anticipată a contractului ar trebui să se materializeze sub forma unui act adițional la contract, în care părțile să stipuleze în mod expres data de la care contractul încetează să mai producă efecte

6. Imposibilitatea fortuită de executare
Atunci când o obligație contractuală nu mai poate fi executată datorită unui eveniment de forță majoră și în cazuri speciale de caz fortuit, în principiu, aceasta se stinge. Debitorul se află liberat de obligație pentru imposibilitatea de executare.
În cazul imposibilității absolute de executare a contractului, acesta se desființează automat, adică de plin drept, fără a mai fi necesară vreo formalitate. Arătăm că imposibilitatea fortuită trebuie să privească o parte determinantă din contract, adică o obligație în lipsa căreia cealaltă parte nu ar fi încheiat contractul.
În cazul imposibilității relative de executare (imposibilitate parțială sau temporară)  creditorul va putea invoca orice remediu pus la dispoziția sa pentru neexecutare, cu excepția executării silite în natură și a daunelor interese. Astfel, creditorul poate invoca excepția de neexecutare, rezoluțiunea, rezilierea, reducerea prestațiilor, etc.

Lupașcu Law Office este un cabinet de avocatură situat în București, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică având o vastă experiență în interpretarea informațiilor complexe și să găsirea de soluții adecvate pentru problemele legale cu care se confruntă clienții săi. Pentru mai multe informații putem fi contactați la numărul de telefon 0740.233.104, ori la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro.

by admin

Radierea persoanei fizice autorizate. Ce se întâmpla cu obligațiile fiscale restante?

Printr-o decizie pronunțată recent de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit ce se întâmplă cu obligațiile fiscale restante ale unei PFA în situația radierii.
Textul de lege care a generat interpretări și aplicări diferite este reprezentat de dispozițiile art. 264 alin. (41) care prevede că „obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, precum şi asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după radiere, inclusiv în situaţia în care obligaţiile au fost preluate de alţi debitori în conformitate cu prevederile art. 23.”

Într-o primă opinie, unele instanțe de judecată au apreciat că prevederile art. 266 alin. (41) din Codul de procedură fiscală nu ar reprezenta o cauză de stingere a obligaţiilor fiscale stabilite ulterior radierii unei persoane fizice ce exercită o activitate economică, ci anularea obligaţiilor fiscale restante numai din evidenţa organelor fiscale ţinută pentru persoana fizică autorizată, anume aferent evidenţei ţinute pe codul de identificare fiscală corespunzător codului unic de înregistrare, obligaţiile urmând să subziste în evidenţa aferentă persoanei fizice titulare a P.F.A., aferent codului numeric personal.

Într-o a doua opinie, alte instanțe de judecată au intrepretat dispozițiile art. 266 alin. (41) din Codul de procedură fiscală în sensul că aceastea reglementează o cauză de stingere a creanţelor determinată de radierea persoanei fizice care a desfăşurat activităţi economice în mod independent din registrul public în care a fost înregistrată, potrivit legii.

Prin Decizia nr. 20/20.03.2023, publicată în Monitorul Ofician Partea I nr. 579 din 27 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „În interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, anularea obligaţiei fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat potrivit legii, nu împiedică preluarea obligaţiei fiscale de către persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală.”
De la data publicării în Monitorul Oficial decizia este obligatorie atât pentru instanțele judecătorești, cât și pentru organele fiscale, ceea ce înseamnă că practica în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 266 alin. (41) din Codul de procedură fiscală ar trebui să fie unitară.

Interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a bazat pe argumentele că:

  • operaţiunea de radiere a persoanei fizice ce şi-a desfăşurat activitatea într-una din formele reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 şi anularea creanţei pentru contribuabilul radiat nu pot înlătura răspunderea debitorului persoană fizică, potrivit art. 23 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, întrucât s-ar aduce atingere principiului legalităţii;
  • s-ar crea un tratament diferit faţă de contribuabilii persoane juridice, în raport cu care continuarea executării silite, prin atragerea răspunderii altor persoane, constituie o regulă reglementată de art. 266 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Cu alte cuvinte, conform deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligațiile fiscale ale PFA-ului, pot fi puse în executare de organele fiscale împotriva titularului PFA, în situația radierii.

Lupașcu Law Office este un cabinet de avocatură situat în București, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică având o vastă experiență în interpretarea informațiilor complexe și identificarea de soluții adecvate pentru problemele legale cu care se confruntă clienții săi. Pentru mai multe informații putem fi contactați la numărul de telefon 0740.233.104, ori la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro.

by admin

Taxa pe valoarea adăugată. Cum stabilim în mod corect regimul juridic al unei operațiuni din perspectiva TVA ?

Taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect care se aplică în fiecare stadiu al circuitului economic, asupra valorii adăugate realizate în fiecare etapă de către toți comercianții care contribuie la producerea și desfacerea unui produs sau serviciu, până când acesta ajunge la consumatorul final.
Taxa pe valoarea adăugată este reglementată de Titlul VI din Codul fiscal, care transpune regulile Uniunii Europene stabilite prin Directiva 2006/112/CE din 28.11.2006 privind sistemul comun de taxă pe valoare adăugată.
Complexitatea legislației în materie de TVA și multitudinea elementelor care trebuie analizate determină adesea reale dificultăți în stabilirea corectă a tratamentului fiscal aplicabil unor operațiuni din perspectiva TVA.
În esență, pentru ca o anumită operațiune să fie impozabilă în România trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

  • să constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii, un import de bunuri sau o achiziție intracomunitară de bunuri;
  • locul operațiunii să fie considerat în România;
  • operațiunea să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 269 alin. (2) Cod fiscal;
  • operațiunea să fie realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 269 alin. (1), care acționează ca atare;

În continuare, vom analiza principalele elemente necesare pentru încadrarea corectă a unor operațiuni din punct de vedere al TVA, atât din perspectiva persoanei care are calitatea de prestator/furnizor,  cât și din perspectiva persoanei care achiziționează bunuri/servicii.

1. Operațiunea trebuie sa rezulte din activitățile economice prevăzute de art. 269 alin. (1) Cod fiscal și să fie realizată de o persoană impozabilă

În sensul art. 269 alin. (1) Cod fiscal prin persoană impozabilă urmează a se înțelege orice persoană care desfășoară de o manieră independentă și indiferent de loc activități economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acelor activități.
Astfel, două condiții esențiale trebuie îndeplinite pentru a dobândi calitatea de persoană impozabilă din perspectiva TVA:

  • desfășurarea unei activități economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acesteia;
  • desfășurarea activității economice de o manieră independentă;

Noțiunea de activitate economică este definită de art. 269 alin. (2) Cod fiscal și cuprinde activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole, activitățile profesiilor liberale sau asimilate acestora, respectiv exploatarea bunurilor mobile corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

2. Operațiunea să fie impozabilă în România

În situația în care operațiunea este realizată de către o persoană impozabilă care desfășoară o activitate economică, atunci următorul pas care trebuie parcurs pentru determinarea regimului juridic al TVA este stabilirea locului unde se consideră realizată operațiunea.

Conform art. 268 alin. (1) lit. b Cod fiscal operațiunile sunt impozabile în România din perspectiva TVA dacă au locul în România.
Fără a intra în detalii arătăm că locul livrării de bunuri este reglementat de art. 275 Cod fiscal, locul achiziției intracomunitare de bunuri este reglementat de art. 276 Cod fiscal, locul importului de bunuri este reglementat de dispozițiile art. 277 Cod fiscal, iar locul prestării de servicii este reglementat de art. 278 Cod fiscal.
În situația în care locul operațiunii nu este în România conform art. 275 – 278  Cod fiscal, atunci operațiunea nu este impozabilă în România și se declară pe rândul 3 în decontul de TVA.
Cu toate acestea, persoana impozabilă în cauză trebuie să verifice ce obligații fiscale îi revin în țara pe teritoriul căruia se consideră a fi realizată operațiunea.

3. Verificarea incidenței scutirilor

Dacă operațiunea este impozabilă în România, atunci persoana impozabilă trebuie să verifice incidența scutirilor prevăzute de art. 292, art. 295 – 296 și art. 310 Cod fiscal.
Dacă operațiunea este scutită, persoana impozabilă este obligată să justifice scutirile cu documentele specifice în funcție de natura fiecărei operațiuni în parte și să o înregistreze în rândurile specifice din decontul de TVA (rândul 1, 14 sau 15).

4. Identificarea cotei de taxă aplicabile și la determinarea persoanei obligate la plata taxei

În ipoteza în care operațiunea nu se încadrează în niciuna dintre scutirile prevăzute de art. 292, art. 295-296 și art. 310 Cod fiscal, fiind taxabilă, atunci se procedează la stabilirea cotei de taxă aplicabile și la determinarea persoanei obligate la plata taxei.
Cotele de taxă aplicabile în România sunt prevăzute de art. 291 Cod fiscal, cota generală fiind de 19% însă există și cote reduse de TVA de 9% și 5%.
În ceea ce privește persoana obligată la plata taxei, regula generală este că furnizorul sau prestatorul este persoana obligată la plata taxei.
Prin excepție, conform art. 307 alin. (2)  – (6) Cod fiscal furnizorul sau prestatorul nestabilit și, după caz, neînregistrat în România nu este obligat la plata TVA. În această situație persoana obligată la plata taxei va fi  beneficiarul.

Lupașcu Law Office este un cabinet de avocatură situat în București, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică având o vastă experiență în interpretarea informațiilor complexe și identificarea de soluții adecvate pentru problemele legale cu care se confruntă clienții săi. Pentru mai multe informații putem fi contactați la numărul de telefon 0740.233.104, ori la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro.

by admin

rpa-concept-with-blurry-hand-touching-screen

Efectele insolvenței asupra procesului decizional al companiei

Procedura insolvenței poate fi inițiată atât de către societatea debitoare, cât și de creditorii acesteia printr-o cerere adresată tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul societatea ce este supusă procedurii.

Deși hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență poate fi atacată cu apel,  este important de menționat că potrivit art. 43 alin. (4)  din Legea nr. 85/2014 aceasta este executorie de la momentul pronunțării.

Acest lucru înseamnă că toate efectele prevăzute de Legea nr. 85/2014 se vor răsfrânge asupra societății împotriva căreia s-a deschis procedura insolvenței chiar de la momentul pronunțării hotărârii, cu toate că această hotărâre nu este definitivă și este susceptibilă de a fi atacată cu o cerere de apel la instanța ierarhic superioară.

Ca urmare a pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, debitorul devine nu doar un simplu beneficiar al unor avantaje oferite de legea insolvenței, dar și destinatarul unor constrângeri severe şi multiple.

Efectul imediat, și poate cel mai important efect pe care insolvența îl produce asupra societății supuse acestei proceduri,  este transferul  total sau parțial al controlului asupra activității debitorului din sfera de competență a organelor de conducere statutare către administratorul judiciar și către creditori.

Suspendarea activității adunării generale și încetarea mandatului administratorilor statutari

Conform art. 52 din Legea nr. 85/2014 în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii administratorul judiciar va convoca adunarea generală cu scopul de a numi un administrator special.

Rolul administratorului special este de a reprezenta interesele asociaților/acționarilor în cadrul proceduri și, după cum s-a menținut sau ridicat dreptul de administrare, de a reprezenta debitorului și de a efectua acte de gestiune în numele acestuia pe parcursul procedurii.

Potrivit art. 53 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 nedesemnarea administratorului special are ca efect atât decăderea debitorului din dreptul de a-și mai administra activitatea, cât și decăderea asociaților/acționarilor din drepturile recunoscute de procedură care sunt exercitate prin administratorul special.

Într-o atare situație, conducerea activității societății aflate în insolvență va fi exercitată de către administratorul judiciar, urmând ca activitatea acestuia din urmă să fie controlată sub aspectul oportunității de către creditori și sub aspectul legalității de către judecătorul sindic.

Odată cu numirea administratorului special mandatul administratorilor statutari încetează, iar ca o consecință a transferului controlului societății către creditori, adunarea generală își suspendă activitatea.

Limitarea actelor și operațiunilor comerciale după deschiderea procedurii

Așa cum am arătat anterior, dacă dreptul de administrare nu a fost ridicat, activitatea societății debitoare este condusă de către un administrator special numit de către adunarea generală a asociaților/acționarilor, iar în caz contrar de către administratorul judiciar.

Mandatul administratorului special este un mandat cu conținut legal și implică exercitarea  anumitor atribuții anume reglementate de Legea nr. 85/2014.

Deși dispozițiile Legii nr. 85/2014 recunosc administratorului special competența de a conduce societatea aflată în insolvență atunci când nu s-a ridicat dreptul de administrare, totuși puterile sale sunt limitate, iar activitatea sa se exercită sub atenta supraveghere a administratorului judiciar și a creditorilor, fiind supusă în același timp și unui control de legalitate din partea judecătorului sindic.

Rațiunea instituirii unor astfel de limitări corespunde scopului Legii nr. 85/2014, care dă prevalență intereselor creditorilor în recuperarea creanțelor asupra averii debitorului. Astfel, pe de o parte, se împiedică orice operațiune prin care s-ar putea diminua în mod fraudulos activele debitorului, iar, pe de altă parte, activitatea acestuia este direcționată spre scopul acoperirii creanțelor înscrise la masa credală.

În conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 „În perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, după cum urmează:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul  67 alin. (1) lit. g), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.”

Conform art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014 „supravegherea exercitată de administratorul judiciar, în condițiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, constă în

a) analiza permanentă a activității acestuia;

b) avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât şi a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acestuia;

c) urmărirea operațiunilor efectuate în baza avizului prealabil”

Noțiunea de activități curente este definită în cuprinsul Legii nr. 85/2014 la art. 5 pct. 2 ca fiind „acele activități de producție, comerț sau prestări de servicii și operațiuni financiare, propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observație și în perioada de reorganizare, în cursul normal al activității sale, cum ar fi:

a) continuarea activităților contractate și încheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate;

b)efectuarea operațiunilor de încasări și plăți aferente acestora;

c) asigurarea finanțării capitalului de lucru în limite curente;”

În principiu, activitățile pe care societatea debitoare poate să le desfășoare în perioada de observație și în perioada de reorganizare se limitează la activitățile obișnuite desfășurate în mod uzual și repetitiv, conform obiectului de activitate.

Astfel, actele și operațiunile care se subsumează noțiunii de activitate curentă se apreciază în concret și diferă de la o societate la alta în funcție de obiectul propriul de activitate.

Orice operațiune cu caracter extraordinar care excedează limitelor activității curente va trebui autorizată de administratorul judiciar și aprobată de comitetul creditorilor în condițiile art. 87 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Nerespectarea dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 85/2014 și efectuarea unor operațiuni cu caracter extraordinar ulterior deschiderii procedurii precum înstrăinarea de active, renunțarea la drepturi ori denunțarea unor contracte, fără a parcurge mecanismul special de control din partea administratorului judiciar și al creditorilor este sancționată cu nulitatea de drept a actelor și operațiunilor efectuate cu încălcarea legii.

Răspunderea personală a administratorului special

Independent de sancțiunea nulității actelor sau operațiunilor efectuate cu încălcarea mecanismului de control și supraveghere prevăzut de art. 87 din Legea nr. 85/2014,  există posibilitatea angajării răspunderii personale a administratorului special pentru prejudiciile aduse creditorilor prin  actele sau operațiunile nelegale.

Astfel, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2014  la cererea administratorului judiciar, a adunării creditorilor, formulată de președintele comitetului creditorilor sau de un alt creditor desemnat de aceasta, sau la cererea creditorului ce deține 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală judecătorul sindic va putea atrage răspunderea personală a administratorului special pentru pasivul produs și aflat în directă legătură de cauzalitate cu actele sau operațiunile lovite de nulitate.

În concluzie, deschiderea procedurii de insolvență produce modificări substanțiale în activitatea internă de management a unei companii și poate întârzia în mod semnificativ procesul decizional ca urmare a necesității parcurgerii etapelor de avizare sau, după caz, de autorizare prealabilă a actelor și operațiunilor efectuate.

De asemenea, o atenție particulară trebuie acordată în privința calificării actelor și operațiunilor efectuate în perioada insolvenței pentru a se stabili dacă acestea se încadrează în sfera noțiunii de activități curente sau, deopotrivă, excedează  acestui cadru, în caz contrar existând atât riscul anulării tranzacției, cât și posibilitatea atragerii răspunderii personale a administratorului special pentru repararea unui eventual prejudiciu.

by admin

Impozitul pe venitul microîntreprinderilor. Eficiența normei de limitare a deținerii de microîntreprinderi

Microîntreprinderea reprezintă cea mai simplificată formă de organizare a activităţii economice din România și beneficiază de un regim de impozitare specific.

Prin instituirea regimului de impozitare al microîntreprinderilor s-a urmărit menținerea unei sarcini fiscale relativ reduse asupra companiilor nou înființate, care să asigure posibilitatea dezvoltării organice a acestora  și, în același timp, simplificarea modalității de calcul a obligațiilor fiscale prin aplicarea unei cote determinate de impozit asupra veniturilor realizate.

Având în vedere facilitățile de ordin fiscal de care beneficiază companiile care aplică regimul de impozitare al microîntreprinderilor, această formă de impozitare a devenit în scurt timp un instrument prin care s-a încercat eludarea dispozițiilor privind impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adaugată.

Acest lucru a fost posibil prin crearea unui grup fiscal de microîntreprinderi aparținând acelorași asociați și mutarea activității de pe o societatea pe altă sociatate, mod de lucru care asigura în mod artificial și constant aplicarea regimului de impozitare al microîntreprinderilor.

Prin noile modificări aduse Codului fiscal odată cu intrarea în vigoare a  OG nr. 16/2022 legiuitorul urmărește să combată acest fenoment și introduce condiții mai restrictive de încadrare a contribuabililor în regimul de impozitare al microîntreprinderilor. Se arată prin nota de fundamentare a OG nr. 16/2022 că:

„…potrivit regulilor în vigoare, pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor, nu are relevanță numărul microîntreprinderilor deținute de același acționar/asociat. Legat de acest aspect, având în vedere modul de calcul simplificat al impozitului dar și sarcina fiscală redusă, pentru încadrarea în plafonul de 1.000.000 euro și menținerea activităților în sistemul de impunere pentru microîntreprinderi mulți investitori luau decizii de fragmentare a activităților desfășurate”

Astfel, ca o măsură de combatere a acestui fenomen s-a introdus o nouă condiție de încadrare a unei companii în regimul de impozitate al microîntreprinderilor, respectiv deținerea de către același acționar/asociat cu o cotă de participare la capital mai mare de 25%, a cel mult trei persoane juridice eligibile să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor.

Cu incidență de la data de 01.01.2023, printre altele, potrivit art. 47 alin. (1) lit. h Cod fiscal poate aplica regimul de impozitare al microîntreprinderilor persoana juridică care la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

h) are asociaţi/acţionari care deţin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, incluzând şi persoana care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezentul articol.

Deși textul de lege prevăzute de art. 47 alin (1) lit. h Cod fiscal urmărește să limiteze posibilitatea persoanei fizice, ca beneficiar final al activității societate, de a deține concomitent participații la mai mult de 3 persoane juridice care aplică sistemul de impunere pe venitul microîntreprinderilor, din modalitatea în care norma legală a fost redactată se observă că acest scop nu poate fi atins în totalitate.

Astfel, în privința asociaților persoane fizice aplicarea limitării prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. h Cod fiscal este una cât se poate de clară, aceștia neputând avea calitatea de asociați cu o cotă de participare mai mare de 25%  la mai mult de 3 persoane juridice care aplică regimul de impozitere al microîntreprinderilor,  inclusiv persoana care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege.

Totuși, este de subliniat că textul de lege nu îngrădește posibilitatea ca oricare dintre cele 3 persoane juridice deținute de asociatul cu o cotă de participare mare de 25% să decidă înființarea unor noi persoane juridice care să aplice regimul de impozitare al microîntreprinderilor.

Cu alte cuvinte, condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. h Cod fiscal interzice doar participarea directă la capitalul social la mai mult de 3 persoane juridice care aplică impozit pe venitul microîntreprinderilor și nu exclude participarea indirectă.

În lipsa unei reglementări exprese, este cât se poate de evident că textul de lege se referă doar la deținerea directă a titlurilor de participare/drepturilor de vot la mai mult de 3 persoane juridice.

Această interpretare este confirmată și de multitudinea textelor de lege din Codul fiscal cu privire la care, atunci când legiuitorul a dorită să le extindă sfera de aplicare, a  folosit sintagme precum „deținere directă sau indirectă”, ori „participare directă sau indirectă”.

În egală măsură, trebuie arătat că textul prevăzut de art. 47 alin. (1)  lit. h se referă  în mod expres la calitatea de asociat/acționat care este una intuitu personae și este esențialmente legală de persoana juridică față de care se dețin titlurile de participare.

Așadar,  deși prin noile modificări aduse Codului fiscal s-a urmărit limitarea deținerii de aceeași persoană fizică de participații mai mari de 25% la mai mult de 3 societăți care aplică regimul de impozitare pe venitul microîntreprinerilor, norma prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. h nu îngrădește posibilitatea oricareia dintre persoanele juridice cu asociat/acționar comun de a constitui alte 3 întreprineri care să aplice acest regim de impozitare.

Practic, prin acest mecanism există posibilitatea de a crea un număr nelimitat de persoane juridice, controlate de același acționar/asociat, care să aplice regimul de impozitare al microîntreprinderilor.

În concluzie, norma prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. h Cod fiscal este doar parțial eficientă, în continuare existând mecanisme suficiente pentru a permite unei persoane fizice să controleze un număr mai mare de 3 microîntreprinderi.

by admin

Regimul juridic al contractelor în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvență

Insolvența aduce o serie de modificări substanțiale  în materia efectelor obligațiilor. În acest articol  vom detalia care sunt aceste modificări și care este regimul juridic al contractelor în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței.

Scopul procedurii de insolvență constă, în principal, în acoperirea totală sau parțială a creanțelor care sunt înscrise la masa credală și acordarea unei șanse debitorului de a-și redresa activitatea.

Identificarea contractelor în derulare ale debitorului, stabilirea regimului juridic al acestor contracte și analizarea lor din perspectiva profitabilității părților contractante constituie elemente cheie care ar trebuie să orienteze administratorul judiciar în luarea unei decizii cu privire la soarta contractelor în derulare la data deschiderii procedurii.

Anumite contracte pot fi profitabile pentru debitorul intrat în insolvență, în timp ce altele pot fi profitabile pentru cocontractant și deopotrivă păgubitoare pentru debitor și pentru creditorii acestuia, care vor urmări obținerea grabnică a unor sume cât mai mari la masa credală.

  • Menținerea contractelor în derulare prin efectul legii

Conform art. 123 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 „Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, art. 1.417 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, nefiind aplicabil. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului, de modificare a contractului în detrimentul debitorului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii se consideră nescrise”

Potrivit regulii generale prevăzute de art. 123 alin. (1), la data deschiderii procedurii de insolvență orice contract aflat în derulare cu debitorul se consideră menținut ope legis.

O consecință directă a dispozițiilor art. 123 alin. (1) este că, după deschiderea procedurii de insolvență, cocontractantul nu poate solicita rezilierea, rezoluțiunea sau orice cauză de desființare a contractului prin invocarea unor neexecutări contractuale care își au originea în fapte culpabile săvârșite anterior intrării debitorului în insolvență.

Scopul acestei excepții este specific procedurii insolvenței, care acordă prioritate reorganizării afacerilor debitorului în detrimentul lichidării falimentare.

Regulile speciale ale procedurii insolvenței se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale de drept comun din Codul civil, astfel încât, deși debitorul este în culpă contractuală pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor, creditorul nu va putea opta pentru desființarea contractului.

  • Dreptul de opțiune al administratorului judiciar

Analiza economico-financiară realizată de administratorul judiciar cu privire la contractele în derulare ale debitorului va trebui să aibă ca finalitatea creșterea la maximum a averii debitorului.

În vederea realizării acestui deziderat, în termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii administratorul judiciar poate să mențină sau poate să denunțe orice contract încheiat de debitor, închirierile neexpirate și alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate.

De subliniat este că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014, administatorului judiciar i se recunoaște dreptul de denunțare unilaterală a contractului chiar dacă această prerogativă nu a fost reglementată prin contractul încheiat de debitor.

Arătăm că pot fi considerate esențiale pentru activitatea debitorului și pot fi menținute de administratorul judiciar, întrucât contribuie la maximizarea averii debitorului, contractele de furnizare de utilități sau de prestare a unor servicii indispensabile continuării activității economice.

Având în vedere că până la expirarea termenului de 3 luni situația contractelor în derulare ale debitorului este una incertă pentru partenerii contractuali, dispozițiile Legii nr. 85/2014 recunosc posibilitatea cocontractantului de a solicita administratorului judiciar, înăuntrul celor 3 luni, să-și exprime poziția cu privire la menținerea sau denunțarea contractului în cauză.

În lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat. Contractul se consideră denunţat:

a) la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepţionarea solicitării cocontractantului privind denunţarea contractului, dacă administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu răspunde;

b) la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

  • Domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014

Sfera de aplicabilitate a dispozițiilor art. 123 alin. (1) este una generală si vizează în principiu toate contractele debitorului aflate în derulare la data deschiderii procedurii de insolvență.

Cu toate aceastea, nu intră sub incidența dispozițiilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014  (i) contractele financiare calificate şi operaţiunile de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală și (ii) contractele care au fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate.

  • Dreptul la despăgubiri al terțului cocontractant în ipoteza denunțării contractului

În cazul denunțării contractului de către administratorul judiciar, terțului cocontractant i se recunoaște dreptul de a beneficia de repararea prejudiciului creat prin întreruperea intempestivă a relației contractuale cu debitorul.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 cocontractantul poate introduce o acțiune în despăgubiri  împotriva debitorului, actiune care va fi soluționată de către judecătorul sindic.

Suma obținută cu titlu de despăgubire va fi înscrisă la masa creadală pe o poziție privilegiată și va beneficia de ordinea de preferință prevăzută de art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014.

  • Contestarea deciziei administratorului judiciar

Dreptul de opțiune al administratorului judiciar privind menținerea sau denunțarea contractelor în derulare ale debitorului  nu este unul absolut și potestativ, ci este subordonat principiului  maximizării averii debitorului.

Întrucât exercitarea dreptului de opțiune constituie în esență o măsură a administratorului judiciar, decizia acestuia poate fi contestată în fața judecătorului sindic de către orice persoană interesată conform dispozițiilor art. 59 alin (4) din Legea nr. 85/2014.

Menținerea sau denunțarea contractelor în derulare ale debitorului constituie o decizie care trebuie luată cu prudență de către administratorul judiciar, astfel încât să urmărească ca finalitate maximizarea averii debitorului.

Având în vedere că în ipoteza denunțării cocontractantul poate obține despăgubiri pe calea acțiunii reglementate de art. 123 alin. (4), această decizie ar trebui să pună în balanță, pe de o parte, efectele patrimoniale rezultate dintr-o eventuală continuare a contractului prejudiciabil pentru debitor și, pe de altă parte, modalitatea în care patrimoniul debitorului ar fi afectat prin admiterea acțiunii în despăgubiri.

by admin

Declarația de creanță în procedura insolvenței

Contextul economic actual caracterizat de o inflație în continuă ascensiune și de escaladarea prețurilor la energie generează un grad ridicat de volatilitate al mediul de afaceri și crește riscul de noi insolvențe în rândul antreprenorilor.

Cum ar trebui să procedați în situația în care vă aflați în raporturi contractuale cu o societate intrată în insolvență și de la care aveți de recuperat creanțe anterioare momentului deschiderii procedurii de insolvență?

  • Deschiderea procedurii de insolvență

Conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014 procedura de insolvență poate fi deschisă atât la cererea societății debitoare aflate în dificultate, cât și la cererea creditorilor.

Important de subliniat este că, de principiu, ulterior deschideri procedurii de insolvență, conform art. 75 din Legea nr. 85/2014, se suspendă orice acțiune judiciară sau extrajudiciară pentru realizarea creanțelor împotriva averii debitorului.

Practic, orice creanță anterioară deschiderii procedurii debitorului va putea fi acoperită exclusiv în cadrul procedurii insolvenței, procedură la care creditorii vor participa în mod colectiv și concursual pentru satisfacerea creanțelor.

  • Notificarea creditorilor

Deschiderea procedurii de insolvență implică numirea unui administrator judiciar care are rolul de a supraveghea activitatea debitorului și de a stabili cauzele și împrejurările care au determinat apariția stării de insolvență.

Conform dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 administratorul judiciar va notifica de îndată deschiderea procedurii de insolvență către toți creditorii menționați de debitor în lista prevăzută de art. 67 alin. (1) lit. c ori art. 74 din Legea nr. 85/2014.

Este important de precizat că, pentru valabila comunicare a notificării, aceasta va trebui transmisă la sediul creditorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

  • Formularea declarației de creanță

În termenul indicat prin notificarea de deschidere a procedurii, creditorul care are de recuperat de la societatea insolventă o creanță anterioară deschiderii procedurii va trebui să formuleze o declarație de creanță care va cuprinde:

  • numele/denumirea creditorului;
  • domiciliul/sediul;
  • suma datorată;
  • temeiul creanţei;
  • menţiuni cu privire la eventualele cauze de preferinţă;
  • indicarea adresei de e-mail, dacă creditorul optează pentru comunicarea electronică;
  • înscrisurile doveditoare ale creanței;

Formularea declarației de creanță este obligatorie conform art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014 indiferent dacă creanța pretinsă este sau nu scadentă, este afectată de un termen sau o condiție ori este în litigiu.

Nedepunerea declarației de creanță ori depunerea tardivă a acesteia are ca efect decăderea creditorului din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură.

Având în vedere că odată cu deschiderea procedurii de insolvență orice creanță împotriva debitorului se va putea realiza exclusiv în cadrul procedurii, lipsa formulării unei declarații de creanță ori formularea tardivă echivalează cu pierderea oricărei șanse de recuperare a creanței deținute împotriva debitorului.

În măsura în care declarația de creanță va fi admisă în urma procedurii de verificare realizată de administratorul judiciar, creditorul va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură și va fi înscris în tabelele de creanță.

Calității de creditor îndreptățit să participe la procedură îi sunt asociate o serie de drepturi conferite de Legea nr. 85/2014 dintre care amintim dreptul de participare în organele colective ale creditorilor și dreptul de distribuirile a sumelor obținute în urma reorganizării activității sau lichidării activelor debitorului.

  • Omisiunea notificării creditorului cu privire la deschiderii procedurii

În vederea stabilirii masei pasive a debitorului intrat în insolvență, administratorul judiciar va notifica creditorii identificați în lista depusă de creditor la dosarul de insolvență.

Există însă posibilitatea, în special în situația în care procedura insolvenței este deschisă la cererea creditorilor, ca debitorul să depună o listă incompletă a creditorilor sau chiar să refuze să depună această listă.

În atare situații, există riscul ca unii creditori să nu poată fi notificați cu privire la deschiderea procedurii și implicit să nu poată formula declarație de creanță în termenul  limită stabilit de judecătorului sindic.

Cu toate acestea, conform art. 42 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 „Creditorii care nu au fost notificați potrivit prevederilor art. 99 alin. (3) sunt considerați de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanțelor, prin depunerea unei cereri de admitere la masa credală şi vor prelua procedura în stadiul în care se afla în momentul înscrierii lor la masa credală.”

  • Concluzii

Formularea declarației de creanță nu garantează succesul recuperării creanței deținute împotriva societății intrate în insolvență, însă asigură participarea cu drepturi depline la procedura colectivă și concursuală a insolvenței, care are ca scop acoperirea pasivului debitorului, acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii sale și reinserția în circuitul economic.

Șansele de recuperare totală sau parțială a creanței  pot varia în funcție de posibilitățile reale de reorganizare a activității debitorului ori de valoarea activelor identificate în patrimoniul acestuia atunci când se trece la faliment.

În egală măsură, arătăm că șansele de recuperare a creanței diferă și în funcție de rangul de prioritate a creanței.

Subliniem că, de regulă, creanțele care sunt însoțite de un drept de ipotecă sau de orice alt drept de preferință au rata de îndestulare mult mai ridicată față de creanțe chirografare.

by admin

Cota de TVA la cumpărarea unei locuințe

Începând cu data de 01.01.2023 va intra în vigoarea OG nr. 16/2022 prin care se aduc o serie de modificări substanțiale legislației fiscale, inclusiv cu privire la condițiile aplicării cotei reduse de TVA în cazul livrărilor de locuințe.

Deși cota standard de TVA aplicabilă în România este de 19%, dispozițiile Codului Fiscal reglementează o serie de operațiuni impozabile constând în livrări de bunuri și prestări de servicii pentru care se aplică o cotă redusă de TVA de 5%, cum este și în cazul achiziției unei locuințe.

Conform modificărilor care vor intra în vigoare de la data de 01.01.2023, pentru a se putea aplica cota redusă de TVA de 5% la achiziția unei locuințe trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  1. locuința să aibă o suprafață maximă utilă de 120 mp, exclusiv anexele gospodărești;
  2. valoarea locuinței, inclusiv terenul pe care este edificată, să nu depășească 600.000 lei, exclusiv TVA;
  3. cumpărătorul să aibă calitatea de persoană fizică;
  4. locuința să poate fi locuită ca atare la momentul livrării;
  5. cumpărătorul, individual sau împreună cu alte persoane fizice, să nu mai fi achiziționat o altă locuință la tranzacția căreia să se fi aplicat o cotă redusă de TVA de 5%;

Elemente de noutate aduse prin OG nr. 16/2022 constau în:

  • reducerea plafonului pentru care se poate aplica cota redusă de TVA, respectiv de la 700.000 lei exclusiv TVA la 600.000 lei exclusiv TVA;
  • limitarea numărului de achiziții pentru care se poate aplica cota redusă, respectiv la o singură locuință nouă. Conform reglementării anterioare, limitarea se aplica doar achizițiilor care depășeau valoarea de 450.000 lei exclusiv TVA, dar erau inferioare plafonului de 700.000 lei exclusiv TVA, ceea ce însemna că persoane fizice aveau posibilitatea să achiziționeze un număr nelimitat de locuințe cu cotă redusă de TVA, atât timp cât valoarea acestora era inferioară pragului de 450.000 lei fără TVA.

Conform dispozițiilor tranzitorii prevăzute de OG nr. 16/2022 pentru anul 2023 se menține regimul de impozitare aplicabil în anul 2022 în materia livrărilor de locuințe, dacă până la data de 01.01.2023  sau încheiat acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea de astfel de locuințe;

Astfel, dacă până la data de 01.01.2023 se încheie promisiuni de vânzare-cumpărare, antecontracte de vânzare-cumpărare sau orice alte instrumente juridice care generează un raport juridic ce implică obligația transmiterii în anul 2023 a dreptului de proprietate asupra unei locuințe și s-a achitat un avans, cumpărătorii pot beneficia și în cursul anului viitor de cota redusă de TVA de 5% dacă valoarea tranzacției este de cel mult 700.000 lei exclusiv TVA.

În mod similar, în cursul anului 2023 nu se aplică limitarea privind numărului de locuințe achiziționate cu cota redusă de TVA, dacă valoarea achiziției nu depășește 450.000 lei exclusiv TVA.

În ipoteza în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în mod limitativ de Codul fiscal privind aplicarea cotei de TVA de 5%, atunci tranzacția va si supusă cotei standard de 19%.

by admin