Fie că facem referire la persoane fizice sau la persoane juridice suntem adesea puși în situația semnării unor diverse tipuri de contracte, precum contracte de vânzare-cumpărare, donație, furnizare, locațiune, etc.
Semnarea unui contract naște o serie de drepturi și obligații în sarcina părților contractante, ce trebuie respectate pe toată durata contractuală, întrucât un contract se opune părților cu putere de lege.

Pe parcursul executării contactului pot avea loc schimbări ale împrejurărilor și condițiilor avute în vedere la momentul încheierii acestuia, care să facă continuarea contractului prejudiciabilă sau excesiv de oneroasă pentru una dintre părți.
Tocmai de aceea, încă de la momentul semnării, trebuie să cunoaștem care sunt principalele modalități de încetare a contractului.

Conform principiului libertății contractuale părțile sunt libere să încheie orice contracte doresc și să le determine în mod liber conținutul, inclusiv cu privire la cauzele de încetare a contractului.
În temeiul acestui principiu părțile pot reglementa cauze variate de încetare a contractelor, în funcție de interesul acestora,  de natura și de specificul fiecărui contract.
În continuare vom enumera care sunt în practică cele mai frecvent întâlnite cauze de încetare a contractelor.

1. Expirarea termenului contractual
Cele mai multe contracte sunt încheiate pentru o perioadă determinată de timp. Dacă anterior expirării duratei contractuale părțile nu agreează asupra prelungirii contractului, atunci acesta își încetează efectele la împlinirea termenului contractual.
De subliniat este că adesea în contracte se folosesc clauze care au ca efect prelungirea automată a duratei contractuale, în situația în care părțile nu își notifică intenția de încetare a contractului la expirarea termenului.

2. Rezilierea sau rezoluțiunea
Rezilierea și rezoluțiunea sunt remedii contractuale puse la îndemâna creditorului în cazul neexecutării în mod culpabil a obligațiilor contractuale de către cocontractant.
În situația în care una dintre părți nu își execută în mod culpabil obligațiile contractuale, cealaltă parte poate solicita rezilierea sau rezoluțiunea contractului și plata de daune pentru prejudiciul creat.
Rezoluțiunea este un remediu contractual aplicabil contractelor cu executare dintr-o dată (vânzare-cumpărare, donație, schimb, etc), în timp ce rezilierea este aplicabilă în cazul contractelor cu executare succesivă (locațiune, furnizare, prestare de servicii pe o durată de timp, etc.)
De subliniat este că nu orice neexecutare contractuală dă dreptul la rezoluțiune sau reziliere, ci doar o neexecutare care să aibă caracter determinat.
Trebuie precizat că rezoluțiunea și rezilierea sunt remedii contractuale puse la dispoziție creditorului obligației neexecutate, deci o parte nu își poate invoca propria culpa contractuală pentru a declara rezoluțiunea sau rezilierea contractului.
În principiu, înainte de declararea rezoluțiunii sau rezilierii creditorul are obligația de a notifica cocontractantul cu privire la neexecutarea obligației contractuale și să îi acorde un termen rezonabil de conformare.
Nu în ultimul rând, arătăm că rezoluțiunea sau rezilierea poate opera atât unilateral, printr-o notificare adresată părții aflate în culpă contractuală, cât și pe cale judiciară când este pronunțată de către instanța de judecată competentă.

3. Denunțarea unilaterală
Potrivit principiului simetriei actelor, dacă un contract ia naștere prin acordul părților, atunci acesta poate înceta tot prin aceeași modalitate.
Denunțarea unilaterală constituie o excepție de la acest principiu și reprezintă dreptul părții de a se dezice în mod voluntar de contract.
Contractul poate înceta prin denunțare unilaterală doar dacă acest drept a fost stipulat în mod expres în contract în favoarea uneia dintre părți sau dacă este recunoscut de lege.
Dreptul de denunțare a contractului poate fi condiționat de plata prealabilă a unei despăgubiri sau de executarea unei alte obligații.
Denunțarea unilaterală nu reprezintă o repunere a părților în situația anterioară, astfel încât nu va afecta drepturile și obligațiile contractuale executare până la data denunțării.
Având în vedere că denunțarea unilaterală reprezintă un mecanism care da dreptul părții de a se dezice oricând de un contract, trebuie acordată o atenție sporită acestor tipuri de clauze contractuale.

4. Pactele comisorii
Pactul comisoriu reprezintă o clauză contractuală prin care părțile stipulează în mod expres și limitativ obligațiile a căror neexecutare poate atrage chiar desființarea de plin drept a contractului, fără intervenția instanței de judecată și fără vreo notificare prealabilă.
Pactele comisorii urmăresc să stabilească în mod clar și fără echivoc obligațiile contractuale esențiale și să atenționeze părțile că încălcarea acestor obligații va atrage desființarea contractului.

5. Acordul părților
Reamintim că potrivit principiului simetriei actelor, contractele se încheie prin acordul părților și pot înceta tot prin aceeași modalitate.
Oricând înainte de expirarea duratei contractuale părțile își pot exprima acordul de voință în sensul încetării contractului.
Acordul de voință al părților privind încetarea anticipată a contractului ar trebui să se materializeze sub forma unui act adițional la contract, în care părțile să stipuleze în mod expres data de la care contractul încetează să mai producă efecte

6. Imposibilitatea fortuită de executare
Atunci când o obligație contractuală nu mai poate fi executată datorită unui eveniment de forță majoră și în cazuri speciale de caz fortuit, în principiu, aceasta se stinge. Debitorul se află liberat de obligație pentru imposibilitatea de executare.
În cazul imposibilității absolute de executare a contractului, acesta se desființează automat, adică de plin drept, fără a mai fi necesară vreo formalitate. Arătăm că imposibilitatea fortuită trebuie să privească o parte determinantă din contract, adică o obligație în lipsa căreia cealaltă parte nu ar fi încheiat contractul.
În cazul imposibilității relative de executare (imposibilitate parțială sau temporară)  creditorul va putea invoca orice remediu pus la dispoziția sa pentru neexecutare, cu excepția executării silite în natură și a daunelor interese. Astfel, creditorul poate invoca excepția de neexecutare, rezoluțiunea, rezilierea, reducerea prestațiilor, etc.

Lupașcu Law Office este un cabinet de avocatură situat în București, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică având o vastă experiență în interpretarea informațiilor complexe și să găsirea de soluții adecvate pentru problemele legale cu care se confruntă clienții săi. Pentru mai multe informații putem fi contactați la numărul de telefon 0740.233.104, ori la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro.