Prin solicitarea adresată  în ianuarie 2022 Comisiei Europene, România a solicitat o autorizație pentru o măsură specială de derogare de la articolele, 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugate, în vederea instituirii facturării electronice obligatorii pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României.
În esență, art. 218 prevede că facturile pot fi emise atât în format material sau format electronic, iar art. 232 prevede că utilizarea facturilor electronice este condiționată de acceptul destinatarului facturii.

Conform Deciziei Consiliului UE nr. 1553/2023 publicată joi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

• prin derogare de la articolul 218 din Directiva 2006/112/CE, România este autorizată să accepte numai facturi emise de persoane impozabile stabilite pe teritoriul României sub formă de documente sau mesaje în format electronic;
• prin derogare de la articolul 232 din Directiva 2006/112/CE, România este autorizată să prevadă că utilizarea facturilor electronice emise de persoane impozabile stabilite pe teritoriul României nu face obiectul acceptării de către destinatarul stabilit pe teritoriul României;

În prezent sistemul de facturare e-Factura este obligatoriu doar pentru:

• firmele din turism care acceptă vouchere de vacanță de la persoane fizice;
• în relația B2B (business to business) pentru livrările de bunuri cu risc ridicat;
• în relația B2G (business to government);

Prin derogarea obținută din partea Comisie Europene, de la 1 ianuarie 2024 România va putea  impune obligativitatea facturării electronice prin sistemul e-Factura pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite în România (B2B).
E-factura urmărește eficientizarea colectării impozitelor și taxelor și vizează în principal îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA și prevenirea/combaterea evaziunii fiscale.
Deși în prezent nu sunt prevăzute sancțiuni privind neîndeplinirea obligației de transmitere a facturilor în sistemul e-Factura și nici nu sunt prevăzute termene în acest sens, este de așteptat ca odată cu extinderea obligației de folosire a e-Factura autoritățile să instituie amenzi și termene specifice de îndeplinire a acestor obligații.

Lupașcu Law Office este un cabinet de avocatură situat în București, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică având o vastă experiență în interpretarea informațiilor complexe și identificarea de soluții adecvate pentru problemele legale cu care se confruntă clienții săi. Pentru mai multe informații putem fi contactați la numărul de telefon 0740.233.104, ori la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro.

Printr-o decizie pronunțată recent de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit ce se întâmplă cu obligațiile fiscale restante ale unei PFA în situația radierii.
Textul de lege care a generat interpretări și aplicări diferite este reprezentat de dispozițiile art. 264 alin. (4¹) care prevede că „obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, precum şi asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după radiere, inclusiv în situaţia în care obligaţiile au fost preluate de alţi debitori în conformitate cu prevederile art. 23.”

Într-o primă opinie, unele instanțe de judecată au apreciat că prevederile art. 266 alin. (4¹) din Codul de procedură fiscală nu ar reprezenta o cauză de stingere a obligaţiilor fiscale stabilite ulterior radierii unei persoane fizice ce exercită o activitate economică, ci anularea obligaţiilor fiscale restante numai din evidenţa organelor fiscale ţinută pentru persoana fizică autorizată, anume aferent evidenţei ţinute pe codul de identificare fiscală corespunzător codului unic de înregistrare, obligaţiile urmând să subziste în evidenţa aferentă persoanei fizice titulare a P.F.A., aferent codului numeric personal.

Într-o a doua opinie, alte instanțe de judecată au intrepretat dispozițiile art. 266 alin. (4¹) din Codul de procedură fiscală în sensul că aceastea reglementează o cauză de stingere a creanţelor determinată de radierea persoanei fizice care a desfăşurat activităţi economice în mod independent din registrul public în care a fost înregistrată, potrivit legii.

Prin Decizia nr. 20/20.03.2023, publicată în Monitorul Ofician Partea I nr. 579 din 27 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „În interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (4¹) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, anularea obligaţiei fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat potrivit legii, nu împiedică preluarea obligaţiei fiscale de către persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală.”
De la data publicării în Monitorul Oficial decizia este obligatorie atât pentru instanțele judecătorești, cât și pentru organele fiscale, ceea ce înseamnă că practica în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 266 alin. (4¹) din Codul de procedură fiscală ar trebui să fie unitară.

Interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a bazat pe argumentele că:

• operaţiunea de radiere a persoanei fizice ce şi-a desfăşurat activitatea într-una din formele reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 şi anularea creanţei pentru contribuabilul radiat nu pot înlătura răspunderea debitorului persoană fizică, potrivit art. 23 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, întrucât s-ar aduce atingere principiului legalităţii;
• s-ar crea un tratament diferit faţă de contribuabilii persoane juridice, în raport cu care continuarea executării silite, prin atragerea răspunderii altor persoane, constituie o regulă reglementată de art. 266 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Cu alte cuvinte, conform deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligațiile fiscale ale PFA-ului, pot fi puse în executare de organele fiscale împotriva titularului PFA, în situația radierii.

Lupașcu Law Office este un cabinet de avocatură situat în București, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică având o vastă experiență în interpretarea informațiilor complexe și identificarea de soluții adecvate pentru problemele legale cu care se confruntă clienții săi. Pentru mai multe informații putem fi contactați la numărul de telefon 0740.233.104, ori la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro.

Taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect care se aplică în fiecare stadiu al circuitului economic, asupra valorii adăugate realizate în fiecare etapă de către toți comercianții care contribuie la producerea și desfacerea unui produs sau serviciu, până când acesta ajunge la consumatorul final.
Taxa pe valoarea adăugată este reglementată de Titlul VI din Codul fiscal, care transpune regulile Uniunii Europene stabilite prin Directiva 2006/112/CE din 28.11.2006 privind sistemul comun de taxă pe valoare adăugată.
Complexitatea legislației în materie de TVA și multitudinea elementelor care trebuie analizate determină adesea reale dificultăți în stabilirea corectă a tratamentului fiscal aplicabil unor operațiuni din perspectiva TVA.
În esență, pentru ca o anumită operațiune să fie impozabilă în România trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

• să constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii, un import de bunuri sau o achiziție intracomunitară de bunuri;
• locul operațiunii să fie considerat în România;
• operațiunea să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 269 alin. (2) Cod fiscal;
• operațiunea să fie realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 269 alin. (1), care acționează ca atare;

În continuare, vom analiza principalele elemente necesare pentru încadrarea corectă a unor operațiuni din punct de vedere al TVA, atât din perspectiva persoanei care are calitatea de prestator/furnizor,  cât și din perspectiva persoanei care achiziționează bunuri/servicii.

1. Operațiunea trebuie sa rezulte din activitățile economice prevăzute de art. 269 alin. (1) Cod fiscal și să fie realizată de o persoană impozabilă

În sensul art. 269 alin. (1) Cod fiscal prin persoană impozabilă urmează a se înțelege orice persoană care desfășoară de o manieră independentă și indiferent de loc activități economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acelor activități.
Astfel, două condiții esențiale trebuie îndeplinite pentru a dobândi calitatea de persoană impozabilă din perspectiva TVA:

• desfășurarea unei activități economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acesteia;
• desfășurarea activității economice de o manieră independentă;

Noțiunea de activitate economică este definită de art. 269 alin. (2) Cod fiscal și cuprinde activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole, activitățile profesiilor liberale sau asimilate acestora, respectiv exploatarea bunurilor mobile corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

2. Operațiunea să fie impozabilă în România

În situația în care operațiunea este realizată de către o persoană impozabilă care desfășoară o activitate economică, atunci următorul pas care trebuie parcurs pentru determinarea regimului juridic al TVA este stabilirea locului unde se consideră realizată operațiunea.

Conform art. 268 alin. (1) lit. b Cod fiscal operațiunile sunt impozabile în România din perspectiva TVA dacă au locul în România.
Fără a intra în detalii arătăm că locul livrării de bunuri este reglementat de art. 275 Cod fiscal, locul achiziției intracomunitare de bunuri este reglementat de art. 276 Cod fiscal, locul importului de bunuri este reglementat de dispozițiile art. 277 Cod fiscal, iar locul prestării de servicii este reglementat de art. 278 Cod fiscal.
În situația în care locul operațiunii nu este în România conform art. 275 – 278  Cod fiscal, atunci operațiunea nu este impozabilă în România și se declară pe rândul 3 în decontul de TVA.
Cu toate acestea, persoana impozabilă în cauză trebuie să verifice ce obligații fiscale îi revin în țara pe teritoriul căruia se consideră a fi realizată operațiunea.

3. Verificarea incidenței scutirilor

Dacă operațiunea este impozabilă în România, atunci persoana impozabilă trebuie să verifice incidența scutirilor prevăzute de art. 292, art. 295 – 296 și art. 310 Cod fiscal.
Dacă operațiunea este scutită, persoana impozabilă este obligată să justifice scutirile cu documentele specifice în funcție de natura fiecărei operațiuni în parte și să o înregistreze în rândurile specifice din decontul de TVA (rândul 1, 14 sau 15).

4. Identificarea cotei de taxă aplicabile și la determinarea persoanei obligate la plata taxei

În ipoteza în care operațiunea nu se încadrează în niciuna dintre scutirile prevăzute de art. 292, art. 295-296 și art. 310 Cod fiscal, fiind taxabilă, atunci se procedează la stabilirea cotei de taxă aplicabile și la determinarea persoanei obligate la plata taxei.
Cotele de taxă aplicabile în România sunt prevăzute de art. 291 Cod fiscal, cota generală fiind de 19% însă există și cote reduse de TVA de 9% și 5%.
În ceea ce privește persoana obligată la plata taxei, regula generală este că furnizorul sau prestatorul este persoana obligată la plata taxei.
Prin excepție, conform art. 307 alin. (2)  – (6) Cod fiscal furnizorul sau prestatorul nestabilit și, după caz, neînregistrat în România nu este obligat la plata TVA. În această situație persoana obligată la plata taxei va fi  beneficiarul.

Lupașcu Law Office este un cabinet de avocatură situat în București, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică având o vastă experiență în interpretarea informațiilor complexe și identificarea de soluții adecvate pentru problemele legale cu care se confruntă clienții săi. Pentru mai multe informații putem fi contactați la numărul de telefon 0740.233.104, ori la adresa de e-mail office@lupasculaw.ro.

Microîntreprinderea reprezintă cea mai simplificată formă de organizare a activităţii economice din România și beneficiază de un regim de impozitare specific.

Prin instituirea regimului de impozitare al microîntreprinderilor s-a urmărit menținerea unei sarcini fiscale relativ reduse asupra companiilor nou înființate, care să asigure posibilitatea dezvoltării organice a acestora  și, în același timp, simplificarea modalității de calcul a obligațiilor fiscale prin aplicarea unei cote determinate de impozit asupra veniturilor realizate.

Având în vedere facilitățile de ordin fiscal de care beneficiază companiile care aplică regimul de impozitare al microîntreprinderilor, această formă de impozitare a devenit în scurt timp un instrument prin care s-a încercat eludarea dispozițiilor privind impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adaugată.

Acest lucru a fost posibil prin crearea unui grup fiscal de microîntreprinderi aparținând acelorași asociați și mutarea activității de pe o societatea pe altă sociatate, mod de lucru care asigura în mod artificial și constant aplicarea regimului de impozitare al microîntreprinderilor.

Prin noile modificări aduse Codului fiscal odată cu intrarea în vigoare a  OG nr. 16/2022 legiuitorul urmărește să combată acest fenoment și introduce condiții mai restrictive de încadrare a contribuabililor în regimul de impozitare al microîntreprinderilor. Se arată prin nota de fundamentare a OG nr. 16/2022 că:

Astfel, ca o măsură de combatere a acestui fenomen s-a introdus o nouă condiție de încadrare a unei companii în regimul de impozitate al microîntreprinderilor, respectiv deținerea de către același acționar/asociat cu o cotă de participare la capital mai mare de 25%, a cel mult trei persoane juridice eligibile să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor.

Cu incidență de la data de 01.01.2023, printre altele, potrivit art. 47 alin. (1) lit. h Cod fiscal poate aplica regimul de impozitare al microîntreprinderilor persoana juridică care la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

Deși textul de lege prevăzute de art. 47 alin (1) lit. h Cod fiscal urmărește să limiteze posibilitatea persoanei fizice, ca beneficiar final al activității societate, de a deține concomitent participații la mai mult de 3 persoane juridice care aplică sistemul de impunere pe venitul microîntreprinderilor, din modalitatea în care norma legală a fost redactată se observă că acest scop nu poate fi atins în totalitate.

Astfel, în privința asociaților persoane fizice aplicarea limitării prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. h Cod fiscal este una cât se poate de clară, aceștia neputând avea calitatea de asociați cu o cotă de participare mai mare de 25%  la mai mult de 3 persoane juridice care aplică regimul de impozitere al microîntreprinderilor,  inclusiv persoana care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege.

Totuși, este de subliniat că textul de lege nu îngrădește posibilitatea ca oricare dintre cele 3 persoane juridice deținute de asociatul cu o cotă de participare mare de 25% să decidă înființarea unor noi persoane juridice care să aplice regimul de impozitare al microîntreprinderilor.

Cu alte cuvinte, condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. h Cod fiscal interzice doar participarea directă la capitalul social la mai mult de 3 persoane juridice care aplică impozit pe venitul microîntreprinderilor și nu exclude participarea indirectă.

În lipsa unei reglementări exprese, este cât se poate de evident că textul de lege se referă doar la deținerea directă a titlurilor de participare/drepturilor de vot la mai mult de 3 persoane juridice.

Această interpretare este confirmată și de multitudinea textelor de lege din Codul fiscal cu privire la care, atunci când legiuitorul a dorită să le extindă sfera de aplicare, a  folosit sintagme precum „deținere directă sau indirectă”, ori „participare directă sau indirectă”.

În egală măsură, trebuie arătat că textul prevăzut de art. 47 alin. (1)  lit. h se referă  în mod expres la calitatea de asociat/acționat care este una intuitu personae și este esențialmente legală de persoana juridică față de care se dețin titlurile de participare.

Așadar,  deși prin noile modificări aduse Codului fiscal s-a urmărit limitarea deținerii de aceeași persoană fizică de participații mai mari de 25% la mai mult de 3 societăți care aplică regimul de impozitare pe venitul microîntreprinerilor, norma prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. h nu îngrădește posibilitatea oricareia dintre persoanele juridice cu asociat/acționar comun de a constitui alte 3 întreprineri care să aplice acest regim de impozitare.

Practic, prin acest mecanism există posibilitatea de a crea un număr nelimitat de persoane juridice, controlate de același acționar/asociat, care să aplice regimul de impozitare al microîntreprinderilor.

În concluzie, norma prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. h Cod fiscal este doar parțial eficientă, în continuare existând mecanisme suficiente pentru a permite unei persoane fizice să controleze un număr mai mare de 3 microîntreprinderi.