Măsură antrenării răspunderii solidare reglementată de C.proc.fisc. se realizează de către organele fiscale competente în executarea silită a debitorului principal, reglementându-se astfel o forma specială a răspunderii în materie fiscală, respectiv răspunderea solidară.

Scopul urmărit de legiuitor este acela de a sancționa comportamentul fraudulos al persoanelor fizice și juridice care contribuie la insolvabilitatea unui debitor, iar tipul de răspundere este o răspundere civilă delictuală în condițiile speciale prevăzute de art. 25 din C.proc.fisc.

În concret, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil pot răspunde solidar, cu propriul patrimoniu, asociații, acționarii, administratorii sau chiar terțe persoane care se fac vinovate de săvârșirea faptelor prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 25 C.proc.fisc.

Elementul comun al tuturor faptelor susceptibile să conducă la atragerea răspunderii solidare constă în aceea că persoanele care au contribuit la insolvabilitatea debitorului trebuie să fi acționat cu rea-credință.

Reaua-credintă presupune în esență o atitudine volițională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ și urmărirea obținerii acelei finalități prin acțiunile sau inacțiunile acesteia.

În practică, organului fiscal îi revine sarcina de a dovedi reaua-credintă a persoanei căreia i se atrage raspunderea solidară, pentru reținerea careia sunt necesare dovezi concludente.

Legiuitorul nu a oferit o definiție normativă a noțiunii de rea-credință, astfel că elementele relei-credințe au fost conturate pe care jurisprudențială de către instanțele de judecată.

Astfel, s-a ajuns la interpretarea diferită de către instanțele de judecată a noțiunii de rea-credință și implicit la pronunțarea unor soluții diferite având la bază situații de fapt similare.

Conform unui proiect de ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanțe se propune modificarea C.proc.fisc. prin clarificarea noțiunii de rea-credință si stabilirea unor elemente clare care să contureze această noțiune:

„(6) Pentru stabilirea relei-credinţe a persoanelor răspunzătoare, în sensul prezentului articol, organele fiscale pot avea în vedere următoarele elemente:

a) sustragerea, ascunderea ori risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea;

b) pe perioada acumulării de obligații fiscale, debitorii s-au menținut în starea de dificultate financiară, fără a solicita acordarea uneia dintre formele de înlesniri la plată în vederea redresării activității și/sau deschiderea procedurii insolvenței;

c) neîndeplinirea obligațiilor legale pe o perioadă de timp consecutivă şi/sau îndelungată, care conduce la riscul neîncasării obligațiilor fiscale la bugetul general consolidat;

 d) săvârșirea de către persoana răspunzătoare a unui fapt sau act contrar prevederilor legale; e) utilizarea lichidităților financiare în alte scopuri decât pentru stingerea obligațiilor fiscale, cu excepția cazului în care acestea au fost folosite pentru cheltuielile necesare susținerii desfășurării activității.”

Conform notei de fundamentare care stă la baza proiectului de ordonanță de urgență elementele prezentate nu sunt limitative, ramânând în sarcina organului fiscal să dovedească prin orice mijloc de probă admis de lege reaua-credință, utilizând toate informațiile pe care le deține.